ZACH'S BLOG: 01.02.2009

ROMEO SI JULIETA

Romeo si Julieta sunt probabil cel mai celebru cuplu de indragostiti. Din pacate, trista lor poveste de dragoste nu este una singulara. Realitatea abunda de iubiri nefericite, iubiri neimplinite, iubiri imposibile, desi universul indragostitilor este un teritoriu uman in care domneste puritatea si credinta netarmurita in iubire. In acest univers sacru, creat prin iubire, domneste fericirea, armonia si deplina intelegere dintre indragostiti. Iubirea este un miracol in fata caruia oricine vibreaza, cuprins de un elan nemaiintalnit pana atunci.
Daca iubirea in sine nu are nimic tragic, fiind un permanent izvor de fericire, confruntarea cu ceea ce exista in afara acestui univers aparte da nastere tragismului, suferintei. Lipsa de armonie si intelegere din societatea in care traiesc cei doi, moravurile vremii, lipsa unor criterii valorice si morale, fac ca - de multe ori - o astfel de poveste de dragoste, induiosatoare prin sinceritatea sentimentelor traite, sa aiba un final nefericit. Tragismul rezulta din imposibilitatea ca cei doi indragostiti sa-si traiasca iubirea in intreaga ei plenitudine, sa o lase sa infloreasca. Uneori, iubirea triumfa prin lupta celor doi care reusesc sa inlature obstacolele potrivnice implinirii ei. Sunt insa si situatii in care destinul sau un complex nefericit de imprejurari pare sa deturneze planurile celor doi iubiti si ceea ce triumfa este doar ideea de iubire care trece dincolo de moarte. La fel stau lucrurile si in cazul acestei induiosatoare povesti de dragoste dintre doi tineri care nu-si doresc altceva decat implinirea dragostei ce-i anima. Iubirea ideala traita de ei ii determina ca in final sa se sacrifice pe altarul iubirii.
Povestea iubirii dintre Romeo si Julieta, cea mai cunoscuta poveste de dragoste din istoria omenirii, a fost transfigurata artistic de marele dramaturg William Shakespeare. Tragedia in cinci acte, Romeo si Julieta, aparuta in 1954, a fost primita cu entuziasm, inca de la prima reprezentatie. Spectatorii s-au grabit sa traga concluzia ca piesa s-ar baza pe fapte reale, desi autorul ei nu a sustinut niciodata acest lucru.
Actiunea piesei shakespeariene se petrece la Verona, protagonistii fiind descendentii a doua familii, Montague si Capulet, care se dusmanesc de moarte. Cei doi indragostiti se casatoresc în taina, dar Romeo trebuie sa paraseasca Verona, fiindca îl omorâse în duel pe Tybalt, varul Julietei. La sfatul calugarului Lorenzo, Julieta înghite o bautura care o afunda într-un somn adanc, asemanator mortii. Sub aceasta aparenta, ea urma sa fie dusa la Romeo, dupa ce va fi fost scoasa din cavoul unde o depusese familia.
Romeo nu primeste mesajul prin care Lorenzo îl vestea despre toate acestea si, auzind de moartea Julietei, se întoarce la Verona si se sinucide, neputand trai in absenta fiintei dragi. Trezindu-se din somn, Julieta prefera si ea moartea unei vieti fara iubitul ei. Sfarsitul celor doi tineri aduce in final împacarea famiilor lor.
Mesajul piesei – dincolo de tragismul soartei celor doi indragostiti – este unul optimist: conceptiile umaniste despre viata sunt mai presus de morala epocii in care au trait cei doi tineri. Ele se vor afirma si vor triumfa in cele din urma.
Nu stim sigur daca aceasta induiosatoare poveste de dragoste se bazeaza sau nu pe fapte reale. De-a lungul timpului au existat probabil numeroase cazuri asemanatoare de indragostiti care au pus iubirea si nobletea sufleteasca mai presus de realitatea cruda a lumii in care traiau, o lume guvernata de calcule meschine si in care deseori sentimentele erau puse pe plan secund.
Aheologii au descoperit recent două schelete din Neolitic, apartinand unui cuplu de tineri, prinse într-o îmbrăţişare tandră şi îngropate lângă Mantua, la doar 40 de kilometri de Verona, oraşul în care Shakespeare a imaginat povestea de dragoste dintre Romeo şi Julieta. Aceasta descoperire sugereaza posibilitatea ca trista poveste de dragoste sa se bazeze pe un fapt real.
Acelasi subiect, al iubirii tragice dintre cei doi indragostiti apare în 1476 în lucrarea "Novellino", scrisa de Masssuccio Salernitano si, ulterior, Luigi da Porto, in "Recent descoperita poveste a doi nobili îndragostiti", relateaza aceeasi poveste in care eroii, Romeo si Giulietta, fac parte din doua familii rivale, Montecchi si Cappelletti. Povestirea se termina cu sinuciderea celor doi îndragostiti. Nuvela scrisa de Luigi da Porto apare pentru prima data în 1524 si circula, prelucrata în numeroase variante, ajungînd si în Anglia.
Matteo Bandello trateaza si el acest subiect în "Nuvelle", carte aparuta în 1554 si tradusa, la putin timp, în limba franceza de Pierre Boisteau de Lunay si inclusa în 1559 în "Histoires Tragiques" de catre François de Belleforest. Versiunea franceza este tradusa în engleza de Arthur Brooke, în 1562, sub forma de poem, cu titlul "Romeus and Juliet".
Cupluri celebre

LANCELOT SI GUINEVERE

Lancelot si Guinevere, celebrul cuplu de indragostiti din legendele regelui Arthur si ale cavalerilor Mesei Rotunde, au trait o poveste de dragoste, pe cat de frumoasa, pe atat de imposibila. Guinevere era sotia respectata a regelui Arthur care domnea in Camelot. Desi il admira si il respecta pe sotul sau, ea nu-l iubea, casatoria lor fiind impusa de ratiuni politice. Lancelot era unul dintre cavalerii Mesei Rotunde si in acelasi timp cavalerul de incredere al regelui. Dragostea se infiripa in inima Gueneverei abia atunci cand apare Lancelot in regat si se remarca prin curajul si priceperea sa in lupta. Dragostea lor a fost acel gen de iubire care te fulgera din prima clipa, iti invadeaza sufletul si simti ca nu mai ai scapare. Iubirea lor parea cel mai trist si imposibil lucru de pe pamant, pentru ca ei i se opunea loialitatea fata de rege si tara. Degeaba au incercat cei doi iubiti sa se opuna focului mistuitor din inima lor si sa traiasca dupa regulile unei societati rigide. In final ei isi dau seama ca nu se pot impotrivi fiorului dragostei, o dovada in plus ca dragostea nu se poate impune pentru ca ea se ghideaza dupa ratiuni proprii. Cavalerul viteaz si regina au devenit iubiti, traind pentru foarte putin timp patimasa dragoste in lumea lor. Regele afla de tradarea reginei si o condamna la ardere pe rug. Lancelot reuseste sa fuga si sa scape de razbunarea luiArthur, dar se intoarce in ziua executiei pentru a o salva pe iubita lui. Legenda mai spune ca regatul si-a gasit sfarsitul in urma tradarii infaptuite de cei doi iubiti. Dar finalul idilei dintre cei doi ramane invaluit in mister. Nu se stie daca in final indragostitii si-au putut trai povestea lor de dragoste sau iubirea lor a trecut dincolo de moarte, pentru a se reintalni intr-o lume mai buna, care sa le ingaduie sa-si indeplineasca dorinta arzatoare de a se iubi. Un final cu atat mai incitant cu cat lasa loc imaginatiei sa completeze aceasta poveste de dragoste tulburatoare.

TRISTAN SI ISOLDA

Iubirea dintre Tristan si Isolda ocupa un loc binemeritat in galeria marilor povesti de iubire ale lumii. Acest mit celtic al iubirii invincibile a circulat in diferite variante si a suscitat imaginatia multor artisti plastici si compozitori. In cea mai cunoscuta varianta, cei doi indragostiti apar inca de la inceput in postura de adversari. Tristan, nepotul regelui Mark al Cornwall-ului, il ucide pe regele Irlandei, care era fratele Isoldei. Aceasta jura sa-i razbune moartea. Soarta face ca Tristan sa primeasca misiunea de a o peti pe Isolda pentru unchiul sau. Pe drumul de intoarcere, Isolda vrea sa-l otraveasca pe Tristan, asasinul fratelui sau, dar intamplarea face ca otrava sa fie inlocuita cu o potiune a iubirii.Cei doi beau din acelasi pocal si intre ei se infiripa o dragoste puternica. Isolda se casatoreste cu regele Mark, desi traieste sentimente puternice pentru amantul sau, Tristan. Legatura lor secreta este descoperita si Tristan este condamnat la moarte. Cei doi indragostiti reusesc sa fuga impreuna si un timp traiesc in padure fericiti, desi duc un trai greu. Dar Isolda se intoarce in cele din urma la regele Mark, chiar daca in inima ei va simti mereu iubirea pentru Tristan. Cu sufletul frant, acesta paraseste tara, fara sa-si afle linistea in absenta iubitei sale. Separati mai intai de originea lor si apartinand unor tari aflate in razboi, mai apoi de un sot si un prieten bun, Tristan si Isolda trebuie sa-si invinga sentimentele puternice ce le simt unul pentru celallalt, din loialitate fata de rege si tara. Dar, in ciuda eforturilor lor de a sta departe unul de celalalt, pasiunea dintre ei devine din ce in ce mai puternica. In final, ei risca totul pentru o ultima imbratisare. Povestea lor este o drama a iubirii nepieritoare, dar in acelasi timp a razbunarii, tradarii si despartirii.

LUDOVIC AL XVI-lea SI MARIA ANTOANETA

Acest cuplu a devenit celebru mai degraba prin soarta cruda care i-a unit pe cei doi, decat prin dragostea care ii unea. Pentru ca nu a fost vorba de dragoste. Casatoria lor a fost dictata din ratiuni politice: intarirea relatiilor diplomatice dintre tarile lor de provenienta, Franta si Austria.Arhiducesa Marie Antoinette (1755 – 1793) a fost fiica Imparatului Sfantului Imperiu Roman, Franz I, si a Imparatesei Maria Tereza. La vârsta de 15 ani s-a măritat cu Ludovic al XVI-lea al Franţei (1754-1793). Despartita la o varsta frageda de parinti, familie, prieteni si de tara sa – pe care nu o va mai revedea niciodata - Maria Antoaneta a intampinat dificultati de integrare in opulenta, sofisticata si inselatoarea lume a Versailles-ului. Ea pare sa se fi adaptat mai greu conventiilor noului ei mod de viata si - cel putin la inceput - nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor celor de la curte. Find inca tanara si cu o personalitate in formare, Marie Antoinette s-a lasat treptat sedusa de aristrocratia franceza decadenta care isi traia ultimele clipe de glorie, intr-un desfrau si o opulenta care sfidau bunul simt, in conditiile in care poporul se zbatea in saracie si mizerie.Luis al XVI-lea, viitorul rege, fie avea probleme de impotenta, fie o trata cu indiferenta, cert este ca mariajul lor ramane neconsumat dimp de 7 ani de la casatorie, alimentand o serie de barfe conform carora Maria Antoaneta nu ar fi fost in stare sa dea nastere mostenitorului tronului Frantei.In urma mortii neasteptate a lui Ludovic al XV-lea (1774), Ludovic al XVI-lea si Marie Antoinette devin rege si regina la varsta de 20 si, respectiv, 18 ani. Afirmatia pe care au facut-o cei doi adolescenti - deveniti rege si regina peste noapte - „Apara-ne, Doamne, pentru ca suntem prea tineri sa domnim!” ilustreaza in mod clar faptul ca cei doi nu se simteau pregatiti sa duca greul treburilor regatului. Neglijata de sot, Marie Antoinette a avut o aventura scurta si plina de pasiune cu un conte suedez, Hans Axel de Fersen, un barbat cuceritor si recunoscut pentru frumusetea sa. Acesta ii va ramane devotat pentru tot restul vietii sale. Din pacate, lipsa de tact a celor doi amanti a facut ca aventura lor sa fie in curand cunoscuta de toata lumea de la Curte. Reginei ii ramane fie sa se supuna, fie sa se razvrateasca impotriva regulilor absurde din lumea Versailles-ului. Ea devine, de-a lungul vietii, cea mai neinteleasa si controversata suverana a Frantei. Marie Antoinette a ramas renumita in istorie prin excesele sale sexuale. S-a pretins ca ar fi fost lesbiană si că ar fi întreţinut relaţii intime cu numeroşi bărbaţi, inclusiv cu cumnaţii ei. Unii istoricii moderni considera ca toate aceste acuze la adresa ar putea fi simple exagerari, pentru ca nu exista dovezi certe in acest sens. Probabil ca e si un sambure de adevar in aceste zvonuri despre aventurile ei de la Curte. Dar la fel de adevarat e ca societatea Versailles-ului, decadenta si dornica de scandal, ar fi putut alimenta toate aceste barfe la adresa reginei Frantei. Oricum, ea nu a fost o regina prea iubita pentru ca era de origine straina si obisnuia sa isi trateze supusii cu raceala.Pe masura ce s-a maturizat, Maria Antoaneta a reusit sa se reabiliteze ca sotie, mama si regina.In 1777 se inregistreaza primul raport sexual dintre Marie Antoinette si sotul ei, iar un an mai tarziu se va naste primul copil, Maria Terezia Carolina. In 1781 se naste primul fiu, Delfinul Ludovic-Iosif, care insa va muri sapte ani mai tarziu de tuberculoza. 1785 Marie Antoinette naste un al doilea fiu, pe Ludovic Carol al Frantei. In 1780 Marie Antoinette apare pentru prima data pe scena la Teatrul din Trianon, realizandu-si visul de a deveni actrita. Sase ani mai tarziu va da nastere unei fiice, Sofia Beatrice, care insa moare inainte de a implini varsta de un an.Regatul francez trecea printr-o criza financiara de proportii, partial si din cauza luxului si a capriciilor costisitoare ale reginei. Bogăţia, fastul şi rafinamentul de la Curte contrastau in mod izbitor cu mizeria in care traia poporul. Situatia s-a agravat pâna la izbucnirea Revolutiei franceze, popularitatea familiei regale fiind in continua scadere.La 14 iulie, 1789 are loc caderea Bastiliei si se declanseaza Revolutia franceza, eveniment ce marcheaza sfarsitul monarhiei absolute in Franta.
In aceasta perioada grea, Maria Antoaneta, care renuntase la obiceiurile ei frivole si la excesele de tot felul, ramane alaturi de sotul si copiii ei, implinindu-si cu gravitate datoria de sotie si mama, desi avea posibilitatea sa scape de furia poporului. O schimbare de atitudine, care fac din aceasta regina neinteleasa, izvor de legenda.
In 1792 Franta este declarata Republica. In acelasi an ea declara razboi Austriei, Maria Antoaneta devenind astfel - in mod oficial - dusman strain al Frantei. Regele si regina, prizonieri ai propriei lor pozitii sociale, sunt acuzati de inalta tradare. Marie Antoinette este despartita de fiul sau si inchisa la Conciergerie, in Paris.
Ludovic al XVI-lea este ghilotinat la 21 ianuarie, 1793. In acelasi an, pe 16 octombrie, Marie Antoinette este la randul sau executata prin ghilotinare. Acuzatiile care i se aduc sunt un asa-zis incest cu fiul sau, in varsta de numai 9 ani, si inalta tradare, nedovedite insa.
Destinul si sfarsitul tragic al lui Ludovic al XVI-lea si a Mariei Antoaneta, fac celebritatea acestui cuplu, unit de interese politice si ucis de furia dezlantuita a poporului… Luis XVI-lea va ramane in istorie ca ultimul monarh absolut al Frantei, iar Marie Antoinette ca cea mai controversata regina a Frantei, datorita firii ei sofisticate, cu nuante imorale, a extravagantei si exceselor sale…

IUSTINIAN SI TEODORA

Teodora s-a nascut in jurul anului 500 la Constantinopole. Apartinea celei mai umile clase sociala, tatal ei fiind paznic de animale la circul din Constantinopole. Teodora si cele doua surori ale ei raman inca de la o varsta frageda orfane de tata si sunt nevoite sa cerseasca in arena circului, pentru a nu muri de foame.
Teodora debuteaza ca dansatoare de circ si ulterior devine actrita, dar in paralel practica si cea mai veche meserie din lume, cea de curtezana. Dupa cativa ani, renunta la viata artistica si are o relatie de scurta durata cu un guvernator dintr-o provincie din Africa de Nord. Se reintoarce la Constantinopole, si se muta intr-o casa din apropierea palatului imperial, unde isi castiga existenta torcand lana.
Narses, unul din eunucii de la palat, are un vis profetic. In vis ii apare o maimutica ce ii spune ca va deveni servitorul si omul de incredere al unei femei celebre, Teodora. Mare ii este mirarea cand intalneste a doua zi o femeie cu acelasi nume, actrita si in acelasi timp o femeie de moravuri usoare. Conditia ei umila nu parea sa-i prevesteasca un viitor atat de stralucit. Dar, dupa cum vom vedea, frumoasa curtezana va deveni curand imparateasa, destinul actionand implacabil in cazul acestei femei de exceptie.
Odata cu intalnirea cu Iustinian, nepotul imparatului Iustin si mostenitorul tronului, starea ei sociala se va schimba radical. Ii devine acestuia amanta adorata, coplesita cu bogatii si onoruri. Un lucru surprinzator pentru acele vremuri - pentru ca exista o lege care interzicea casatoria dintre un demnitar si o actrita sau curtezana - Iustinian doreste sa o ia de nevasta. Euphimia, sotia imparatului Iustin, se opune categoric.
Potrivit unor istorici, se pare ca Iustinian obtine, cu mari eforturi, abrogarea legii respective si se casatoreste cu aleasa inimii dupa moartea Euphimiei. Iustinian si Teodora devin imparat si respectiv, imparateasa, inca din timpul vietii lui Iustin.Iustinian a remarcat isteţimea deosebită a soţiei sale care avea să devină in curand principalul său consilier in probleme de stat. Acesta nu va lua nici o decizie fara sa o consulte in prealabil.
Cu ocazia revoltei lui Nika, in anul 532 d.Hr., imparateasa Teodora isi demonstreaza curajul si energia, salvand coroana. Poporul se razvratise impotriva birurilor instituite de Iustinian, care incepuse un proiect de constructii masive si facea pregatiri de razboi, pentru a cuceri Occidentul. Inspaimantat, imparatul se hotaraste sa fuga, dar Teodora se dovedeste mai puternica. Prin negocieri purtate de Narses cu revoltaţii şi printr-un atac surprinzător cu trupe loiale împăratului, răscoala a fost inabusita in sange.
Dupa aceasta intamplare, Iustinian ii acorda incredere totala. Ea este cea care se va amesteca atat in politica interna (reorganizarea administratiei, un nou cod de legi, reducerea privilegiilor aristocratiei), cat si in cea externa, nutrind ambitia de a reda maretia Imperiului roman.
Teodora era o femeie frumoasa, de talie mijlocie, cu fata ovala si ochii mari, negri - asa cum apare imortalizata in numeroase opere de arta. Ea acorda o mare importanta ingrijirilor estetice si facea mare parada de lux, fapt ce i-a afectat popularitatea in randurile supusilor. Isi copleseste rudele cu bogatii si onoruri, poate pentru a-si uita originea umila.
Dar Teodora nu era numai o femeie frumoasa, ea s-a dovedit a fi deopotriva inteligenta si abila. Dupa ce ajunge imparateasa, ea devine un exemplu de corectitudine morala. In timpul domniei sale, imparateasa Teodora devine protectoarea moralei. Intareste institutia casatoriei si face divortul mai dificil.
Se preocupa in mod special de soarta actritelor si a curtezanelor. Promoveaza o lege care reglementeaza prostitutia si prin care ii obliga pe proxeneti sa redea libertatea sclavelor si femeilor libere care nu mai vor sa practice aceasta "meserie". Rascumpara toate locatarele caselor de toleranta din Constantinopole, pentru care infiinteaza un azil. Un mare numar de foste prostituate sunt trimise la manastire.
Ca si Iustinian, se straduieste sa impuna legea crestina si sa infaptuiasca unitatea religioasa a imperiului. Construieste biserici, spitale si orfelinate.
Pana in ultima clipa a vietii ei, Teodora imparte responsabilitatile tronului cu sotul ei. La varsta de 50 de ani moare rapusa de cancer, lasandu-l pe Iustinian distrus. Marele regret al vietii ei a fost faptul ca nu a putut da nastere unui mostenitor pentru tron, din cauza meseriei rusinoase practicate in tinerete.
Este impresionanta ascensiunea acestei femei frumoase si deosebit de inteligente, si modul in care ea a reusit sa-si depasesca propria conditie. Teodora este demna de toata admiratia pentru extraordinarul sau efort de vointa, care a reusit sa depasesca toate obstacolele care se opuneau idealurilor ei de iubire, bogatie si putere, intr-o epoca in care autoritatea era exclusiv apanajul barbatilor.
Ea va ramane in istorie un simbol al irezistibilului farmec feminin, dar si al autoritatii exercitate adesea fara scrupule.

ORFEU SI EURIDICE

Povestea de dragoste a acestor doua personaje mitologice i-au impresionat deopotriva pe zei si pe pamanteni. Este povestea iubirii pierdute, apoi regasite si apoi pierdute pentru a doua oara.
Orfeu a fost cel dintai cantaret de imnuri din Elada, vestit pentru taletul sau prin care fermeca pe oricine si putea stapani elementele naturii. Mama sa a fost muza Caliopa, care inspira poezia si arta de a vorbi frumos ,iar tatal sau maretul Apolo, ocrotitorul cantecului dulce.
Orfeu a mostenit calitatile parintilor sai. La nasterea sa, Caliopa i-a pus pe limba trei stropi curati de roua si a rostit o vraja prin care i-a harazit darul de a alcatui versuri. Apolo i-a daruit o lira fermecata, faurita de Hefaistos, care in timp devine simbolul sau. Din lira sa, Orfeu reusea sa scoata sunete armonioase, ca acelea care ii desfatau pe zei in Olimp.
Orfeu s-a indragostit de nimfa Euridice, pe care reusise sa o incante cu maiestria sa. Ea dantuia impreuna cu alte nimfe pe aceasta muzica divina. In ochii ei ii placea lui Orfeu sa-si scalde fericirea, zile si nopti la randul, nestiind soarta cruda ce ii fusese harazita.
Intr-o zi, Euridice moare muscata de un sarpe veninos, in timp ce era urmarita de un tanar care se indragostise de ea. O jale fara margini l-a cuprins pe Orfeu, care a implorat mila zeilor, cerand invierea nepretuitei lui Euridice. Dar cerul a ramas mut, asa ca el pleaca in Infern, pe taramul umbrelor, pentru a-si regasi iubita.
Cu lira sa el reuseste sa treaca cu bine de toate primejdiile din drumul sau. Ajuns la Hades, zeul mortii, reuseste sa-i inmoaie inima acestuia. El ii canta cu lira-i fermecata si ii marturiseste in stihuri dragostea curata care il inlantuise pentru toata viata de iubita sa Euridice.
Zeul se indura si va face pentru Orfeu ceea ce nici unui muritor nu i-a fost ingaduit: i-o va reda pe Euridice. Ea il va urma pe drumul spre lumea celor vii, cu conditia ca Orfeu sa nu intoarca capul si sa nu se uite la iubita sa, pana la iesirea din imparatia umbrelor.
Aproape de iesire, cand nu mai avea decat cativa pasi, Orfeu intoarce capul de teama ca poate Euridice s-a ratacit pe drum si nu e in urma lui. O mai vede pentru ultima oara pe Euridice, care, cu bratele intinse spre el, aluneca inapoi in Infern.
Zadarnic incearca sa se intoarca inapoi la Hades, nu ii mai este ingaduit. Rataceste prin lume abatut si trist, cu privirea pierduta si cu dorul in inima. Doar cantecul ii mai ramane drept consolare pentru pierderea iubitei. Nu mai vrea sa vada nici o femeie, din credinta si iubire pentru Euridice.
In zadar il ademenesc, bacantele, preotesele lui Bachus, zeul cel dezmatat. In zadar il invita sa ia parte la orgiile lor, Orfeu ramane neinduplecat. Atunci, bacantele, din razbunare si ametite de vin, il ucid. Lira lui este luata de muzele lui Apolo si pusa pe bolta cereasca, unde formeaza constelatia Lirei.
Orfeu isi primeste moartea cu seninatate, stiind ca doar prin moarte se va putea intalni cu frumoasa lui Euridice, in lumea de dincolo. Iubirea sa va ramane curata, plina de devotament, pana la sfarsitul vietii.

HITLER SI EVA BRAUN

Eva Braun s-a născut in 1912 la München, intr-o familie modesta, de catolici, tatal sau fiind invatator. În 1929 a lucrat împreună cu fotograful Heinrich Hoffmann, în al cărui atelier l-a cunoscut şi pe Adolf Hitler.
Hitler mai avusese si alte relatii inaintea Evei Braun. Spre exemplu, o simpatiza peste masura pe nepoata sa, Geli Raubal, si dupa opinia unui cunoscut biograf al sau, Geli a fost singura femeie din viata dictatorului fata de care acesta a fost vreodata dependent.
Abia dupa moartea nepoatei sale, care s-a sinucis din cauza geloziei unchiului sau, Hitler isi indreapta atentia asupra Evei Braun. Nu intamplator, Eva semana foarte mult cu acesta nepoata, cu care dictatorul a avut o relatie incestuoasa.
Putem sa intelegem atractia lui Hitler pentru aceasta femeie si din prisma parerilor exprimate chiar de el. Ii placeau femeile tinere, simple si fara prea mari visuri si ambitii in viata, pe care sa le poata modela dupa bunul plac.
"Incercati sa va imaginati daca as avea o nevasta care sa-si bage nasul in treburile mele. In timpul liber vreau sa am linistea mea, nu ma pot casatori."- obisnuia sa spuna el , justificandu-si dorinta sa de a nu se casatori prin aceea ca este "insurat cu soarta Germaniei".
Intre cei doi pare sa fi existat o atractie reciproca puternica. In ciuda impotrivirii tatalui ei, care nu-l placea deloc pe Hitler si nu era de acord cu ideile sale politice, Eva Braun se muta in apartamentul iubitului ei, din Munchen.
Eva Braun, asa cum se poate vedea, era o femeie frumoasa, cu silueta zvelta si trasaturi fine. Ii placeau sporturile, dar nu prea a avut ocazia sa le practice, din cauza izolarii in care era nevoita sa traiasca, in calitate de amanta secreta a dictatorului.
Nu putem sa nu ne intrebam ce a facut-o sa-si lege viata de acest monstru fascist, care era un individ dintr-o clasa sociala inferioara, timid, imatur emotional, pictor esuat. Hitler arata caraghios pana si in uniforma militara, care ar fi trebuit sa-i dea o oarecare prestanta.
Dupa unii biografi, se pare ca Eva Braun se deosebea printr-o pustietate sufleteasca sfasietoare. A avut doua tentative de sinucidere si dictatorul a incercat sa-i acorde mai multa atentie. I-a cumparat o vila si un Mercedes, ea beneficiind si de un sofer personal, a inclus-o in testamentul sau si in scurt timp a devenit cea mai importanta femeie a Reich-ului.
Probabil din cauza starilor ei psihice coplesitoare a incercat sa-si umple golul sufletesc cu ajutorul cumparaturilor, acesta fiind poate unul din putinele aspecte care o aseamana cu alte sotii de dictatori.
Eva Braun era o femeie rezervata fata de cei din anturajul lui Hitler, care nu stiau nici ei prea multe despre relatia lor de dragoste. Oricum, dictatorul evita sa comenteze vreun aspect legat de viata sa intima si se pare ca uneori se simtea stanjenit in prezenta ei. Cei doi apareau foarte rar in public si putini germani stiau despre relatia lor.
Dupa unii biografi, Eva Braun pare sa fi fost o personalitate complexă, care a fost nevoita sa imbine puterea cu neputinta, in calitate de amanta secreta a dictatorului. Multi o considera o femeie puternica si vanitoasa. Prea putin interesata de politica, fara sa fie partasa la crimele lui Hitler – fapt ce o deosebeste de alte sotii de dictatori - e posibil ca ea sa fi vazut in Fuhrer un erou, salvatorul Germaniei.
Dorinta ei de a deveni sotia dictatorului s-a implinit abia dupa 15 ani, la data de 29 aprilie 1945, cand Hitler si Eva Braun s-au casatorit, in sfarsit, in biroul de lucru al Führer-ului. La ceremonie, care a fost lipsita de fast, au asistat doar cateva persoane de incredere. Eva il insoteste pe Hitler in bunkerul sau din Berlin, loc de refugiu fata de armata sovietica, care incepuse sa cucereasca Berlinul. Eva Braun refuza sa plece si sa se salveze din solidaritate si devotament fata de Hitler.
Ea va fi sotia dictatorului doar pentru o noapte, pentru ca in ziua urmatoare cei doi se sinucid, luind cianura, Hitler nesuportand ideea infrangerii. Povestea lor de dragoste oscilează între ridicol şi grotesc, primind însă şi trăsături tragice . Ea s-a sfarsit la fel de zbuciumat, precum fusese tot timpul vietii.
"Caracterul barbatului poate fi recunoscut dupa doua semne: dupa femeia cu care se insoara si dupa felul in care acesta moare", ii placea lui Hitler sa spuna. Si felul in care a murit si iubit (?) dovedeste din plin acest lucru.
Desi nu a participat la ororile nazismului si nu s-a implicat in nici un fel in viata politica a Germaniei, lipsa de interes a Evei Braun fata de lume - pe care iubitul ei o punea in pericol - o transforma intr-o figura sinistra.
Dupa alte pareri, loialitatea ei fata de Hitler o transforma intr-o iubita ideala. Nu acelasi lucru se poate spune si despre sinistrul dictator, daca ne gandim la sfarsitul tragic al celor doua femei importante din viata lui.
Eva si-a tinut promisiunea pe care a facut-o intr-o scrisoare emotionanta pe care i-a trimis-o lui Hitler in iulie 1944: "De cand ne-am intalnit prima data, am jurat sa te urmez pretutindeni - chiar si la moarte - traiesc doar pentru iubirea ta".